APARITIA SI EVOLUTIA
INTERNETULUI 
Se spune de regula ca istoria Internet-ului începe odata cu ARPAnet,
uitând istoria de un secol si jumatate a telegrafului (anuntat
ca inventie în 1837 de Sir Charles Wheatstone în Anglia
si Samuel B. Morse în SUA) care a condus la dezvoltarea primelor
retele de comunicatie (uitând desigur si descoperirea telefoniei
multiple de cãtre Augustin Maior, în 1906), precum si istoria
de 60 de ani a calculatoarelor electronice. Vechile sisteme telegrafice
erau, în terminologia actuala, legaturi punct-la-punct, folosind
banda de hartie perforata pentru a transmite informatia pe urmatoarea
legatura spre destinatie. Analog, prima 'retea' de calculatoare utiliza
banda perforata ca si canal de comunicatie (banda perforata de un calculator
fiind manual introdusa în cititorul de banda al celuilalt).
Din 1962, cam odata cu aparitia calculatoarelor tranzistorizate, Paul
Baran si colegii sai de la Rand Corporation ataca problema construirii
unei retele care sa supravietuiasca unui razboi nuclear. In 1967 este
publicat proiectul ARPAnet (Lawrence Roberts). Leonard Kleinrock si
Paul Baran initiaza comutarea de pachete (packet-switched network),
iar în 1969 conducerea ARPA (Departamentul Apararii) contracteaza
cu Bolt, Beranek si Newman (BBN) dezvoltarea acestui sistem de comunicatie.
Proiectul initial lega calculatoarele de la Univ. of California din
Los Angeles (UCLA), institutul Stanford (SRI) din Menlo Park si Universitatea
Utah din Salt Lake City. Independent de ARPAnet, în acelasi timp,
la Laboratoarele Bell în Murray Hills (New Jersey) apare sistemul
de operare UNIX, creat de Brian W. Kernigham si Dennis M. Ritchie. Sistemul
UNIX s-a dezvoltat în paralel si pe baza limbajului de programare
C .
In proiectul initial al ARPAnet se asigurau doar 3 servicii de comunicatie:
conectarea la distanta - telnet (Remote login), transferul de fisiere
si tiparirea la distanta. Abia în 1972, când se ajunsese
la o retea cu 37 de calculatoare, a fost introdus si serviciul de posta
electronica - e-mail . Tot în 1972, în Octombrie, la Conferinta
Internationala de la Washington DC (ICCC) ARPAnet este prezentat 'în
public' si se fac demonstratii.
Anul 1975 înseamna pe de o parte aparitia calculatoarelor personale
(ALTAIR anuntase microcalculatorul înca în August 1974)
si pe de alta parte, ca urmare a restrictiilor în conectarea la
ARPAnet impuse de Agentia Militara de Comunicatii (botezata DARPA),
aparitia primelor retele comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Este
si anul aparitiei Microsoft, când Paul Allen si Bill Gates, pornind
de la experientele cu Altair dezvolta BASIC-ul pentru noua lume a PC-
urilor. Un an mai târziu, CCITT (Comitetul consultativ pentru
telegrafia si telefonia internationala) anunta X.25 ca standard de comunicatie
(tot comutare de pachete).
TCP/IP
In 1974, la doar cinci ani dupa nasterea retelei ARPAnet, Vinton Cerf
si Robert Katn au inventat Protocolul de Control al Transmisiei (Transmission
Control Protocol - TCP). TCP/IP, care a fost proiectat sa fie independent
de suportul de calcul si de retea, a inlocuit limitatul protocol NCP
la inceputul anilor 1980 si a dat posibilitatea retelei ARPAnet sa se
dezvolte peste asteptari permitand altor retele (sau interneturi) eterogene,
asemanatoare cu ARPAnet, sa intercomunice. Astfel s-a nascut Internetul.
El este însa acceptat ca protocol standard doar la 1 Ianuarie
1983, când ARPAnet ajunsese sa asigure conectarea a 500 de centre.
Aceastã decizie si aceastã datã este considerata
(mai ales de participantii la proiect) nasterea Internet. Mai ales ca
tot în 1983 partea militarã a ARPAnet a fost separata sub
numele MILNET. In acel an existau deja retelele BITNET (But It's Time
Network), CSNET (Computer Science Network), si altele, iar centru de
programare al Univ. of California de la Berkeley lanseaza BSD UNIX 4.2
cu TCP/IP înglobat (ca rezultat al finatarii DARPA). Firma Novell
lanseaza produsul NetWare, bazat pe protocolul XNS elaborat la Xerox
Park, iar firma Proteon ofera primul router soft folosind un minicalculator
PDP-11. Este lansat limbajul de programare C++ .
Dar si 1979 este un an reper în dezvoltarea Internet. Este anul
aparitiei retelei de calculatoare pentru cercetare numita USENET. Usenet
a fost la început o retea cu acces telefonic în comutatie
(dial-up) bazata pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy). Oferea acces e-mail si
stiri (Usenet News). Mai exista si azi retele - conexiuni UUCP, chiar
daca partea de stiri (Usenet News) a trecut la NetNews. Tot în
1979 apare prima versiune comerciala de UNIX pentru un microcalculator
produsa de Onyx Systems.
Anul 1984 este momentul introducerii DNS (Domain Name System) care înlocuieste
mecanismul de preluare periodica a fisierului hosts (tabela de corespondenta
nume/domeniu - adresa IP) de la NIC (Network Information Center) unde
se mentinea evidenta calculatoarelor conectate la ARPAnet. Aceasta schimbare
împreuna cu lansarea statiilor SUN bazate pe UNIX (în acelasi
an) a condus la dezvoltarea vertiginoasa a Internet-ului din urmatorii
7 ani. Mai ales ca în 1987, Fundatia pentru Stiinta (National
Science Foundation) creaza NSFNET pentru a conecta centrele cu super-calculatoare
printr-o magistrala de viteza mare (56Kbps - la acea vreme). Ca organizatie
necomerciala, NSFNET permite conectarea la Internet fara restrictiile
cu caracter militar ale ARPAnet. In 1990 ARPAnet dispare (dupa ce toate
organizatiile care erau conectate au trecut la NSFNET. La rândul
sau NSFNET îsi înceteaza activitatea în 1995 când
accesul la Internet ajunge sa fie asigurat de firme comerciale pentru
întreaga lume.
Pâna în 1990, aplicatiile de baza erau e-mail, listserv,
telnet si FTP. In 1990, la Univ. McGill se introduce Archie, instrument
de cautare în serverele FTP. In 1991, la Uni. Minnesota se lanseaza
Gopher. Structura arborescenta (ierarhica) a meniurilor ajuta utilizatorii
în organizarea documentelor pentru prezentare pe Internet. Serverele
Gopher au devenit asa de folosite încât pâna în
1993 au aparut mii de servere continând peste un milion de documente.
Pentru a gasi un astfel de document a aparut un instrument de cautare
numit Veronica (very easy rodent- oriented netwide index to computerized
archives).
In 1990 Tim Berners-Lee, fizician la CERN Geneva, dezvolta protocoalele
de comunicatie pentru World Wide Web, creând si limbajul HTML
(Hypertext Markup Language). Chiar dacã era initial un proiect
destinat cercetatorilor din fizica atomica si subatomica, descoperirile
sale au facut rapid epoca, pentru multa lume Internetul devenind sinonim
cu World Wide Web-ul. A fost si prima "participare" europeana
la dezvoltarea Internetului - pâna atunci dezvoltat exclusiv de
americani. Primele pagini Web vizibile "în lume" sunt
raportate în decembrie 1991, la laboratorul de fizica de la Stanford
Linear Accelerator Center (SLAC). Unii considera ca moment al aparitiei
Web-ului doar anul 1994, când a fost lansat pe piata primul navigator
performant (MOSAIC). Dar istoria World Wide Web poate fi (si este) privita
ca un capitol aparte, legat de dorinta de reorganizare a accesului la
informatii, de ceea ce se cheama acum managementul cunostintelor (knowledge
management). Daca nu mergem pâna la Biblioteca din Alexandria,
aceasta istorie începe în 1945, odata cu proiectul MEMEX
formulat de Vannevar Bush, consilierul stiintific al Presedintelui Roosevelt
pe timpul razboiului. MEMEX propunea un sistem de memorare a informatiilor
în care utilizatorii sa aiba posibilitatea sa creeze linii (trasee)
informationale, legaturi spre documente sau ilustratii corelate, care
sa poata fi stocate si utilizate ulterior. In terminologia actuala,
a fost vorba de o masina conceptuala, la acea data existând în
lume primele doua calculatoare. Dar anul de referinta în istoria
Web este considerat unanim 1965, cel în care Ted Nelson introduce
termenul hypertext . Doi ani mai târziu, în 1967, Andy van
Dam si alti colaboratori construiesc primul sistem de editare de hipertexte,
iar în 1968, Doug Engelbart prezinta sistemul numit NLS. La Carnegie-Mellon,
în 1975, debuteaza primul sistem hypermedia distribuit, numit
initial ZOG si ulterior KMS. In 1978, echipa de la MIT's Architecture
Machine Group prezinta primul videodisc hypermedia, si anume Aspen Movie
Map. Iar în 1981, Ted Nelson imagineaza Xanadu, un sistem de tip
baza de date gestionând documente hypertext si înglobând
toate informatiile scrise.
Xanadu este sistemul interactiv de hypertext si multimedia original.
Mai mult de atat Xanadu este o paradigma de ansamblu - un model general
si ideal pentru folosirea calculatoarelor, bazat pe conexiuni intre
documente si fisiere din diferite parti.
In ideea de a fi un sistem liber si corect in mod special, toti autoriii
si cititorii sunt considerati egali.
Este un sistem complet de afaceri pentru publicarea electronica, avand
un set de angajamente, contracte si software de vanzare, care respecta
legea dreptului de autor.
Xanadu are in vedere conceptul de "transcluzie", care de refera
la reutilizarea, compararea si recunoasterea materialelor in diferite
medii.
Datele "transcluse" nu sunt copiate de la un obiect la latul,
ci numai indicate si aduse, atunci cand e necesar de la original.
Astfel, publicarea electronica in cadrul sistemului Xanadu include acordarea
unui drept implicit la referire (sau republicare) in cadrul sistemului.
Publicarea in Xanadu se bazeaza, in principal, pe materiale vandute
cu drept de autor.
Pentru ca acest lucru sa fie posibil, sistemul garanteaza faptul ca
autorul oricarei informatii va fi platit (de fiecare data), pentru folosirea
integrala sau partiala a materialului.
De exemplu, daca un cititor acceseaza un document care citeaza un altul,
sistemul va urmari citatul pana la originea sa, iar autorul documentului
original va primi automat drepturi de autor. In acest fel, fara a fi
stabilit pretul unei publicatii, autorii vor fi platiti datorita accesului
la operele lor.
Din pacate, sistemul Xanadu nu exista inca, dar World Wide Web este
un pas facut catre "media interactiva universala", chiar daca,
asa cum se prezinta el astazi, exista inca destule probleme.
Proiectul Xanadu va fi preluat de firma Autodesk în 1989, care
îl va abandona însa în 1992.
Pe calculatoarele Macintosh, firma Telos introduce în 1984 sistemul
hypermedia numit Filevision. In 1985 apar Symbolic Document Examiner
(produs de Janet Walker) si Intermedia, sistem hypermedia conceput de
Norman Meyrowitz si altii la Brown University (SUA). Un an mai târziu,
în 1986, apare GUIDE, un navigator prin hypertexte si imagini,
produs de OWL, iar în 1987, firma Apple Computers lanseaza HyperCard,
primul sistem hypermedia disponibil cu adevarat si larg raspândit.
In acelasi an are loc si Hypertext '87 Workshop în Carolina de
Nord.
Tim Berners-Lee propune proiectul World-Wide Web, nou sistem informational
destinat mai ales cercetatorilor din fizica energiilor înalte,
sistem pe care-l dezvolta în cadrul CERN pâna în 1992.
Dintru început a existat tendinta de a realiza un sistem 'unificator'
care sa usureze (sa simplifice) accesul la informatiile dispersate în
Internet, pentru ca sa nu mai fie nevoie sa se foloseasca programe si
protocoale de acces diferite ci unul singur numit browser - navigator.
Primele demonstratii de soft de navigare au avut loc în preajma
Craciunului din 1990. La început era vorba doar de afisare în
mod text, legaturile fiind marcate prin numere între paranteze
drepte si selectate prin tastarea acelor numere. Un navigator ceva mai
evoluat, bazat pe metoda pozitionare+click, rula pe calculatoare NeXT.
Astfel World Wide Web a fost introdus pentru uz intern în CERN
în primavara lui 1991, permitând si accesul la articolele
Usenet si chiar accesul la bazele de date de pe calculatoarele centrului.
Dupa succesul repurtat rapid în privinta creerii, distribuirii
si regasirii lucrarilor stiintifice si a rezultatelor experimentale,
sistemul a fost anuntat-prezentat public în ianuarie 1992, programele
fiind oferite public - gratuit. Mai întâi au beneficiat
alte laboratoare de fizica nucleara din lume, dar rapid sistemul a depasit
domeniul cercetarilor de fizica.
Momentul crucial în raspândirea Web a aparut în februarie
1993 când NCSA (National Center for Superconducting Applications)
a anuntat prima versiune a programului Mosaic, un navigator pentru masinile
UNIX rulând în sistemul X-Windows si folosind întreg
'arsenalul' mediului Windows (iconite, menu-uri, cuvinte colorate marcând
legaturile...). In plus, Mosaic a putut îngloba imaginile color
direct în paginile cu text, asigurând si posibilitati de
folosire a sunetului, miscarii - animatiei, etc. NCSA Mosaic 1.0 for
X Windows a fost lansat în iunie 1993. La mijlocul lui noiembrie
1993, Mosaic a fost simultan lansat pe platformele Apple Macintosh,
pe sistemele folosind MS-Windows, precum si pe cele UNIX cu X Windows.
Inca în octombrie, ca urmare a folosirii Mosaic pentru X Windows,
numarul serverelor Web înregistrate la CERN crescuse la 500. Un
an mai târziu au fost estimate 4600 de servere. Deja în
august 1994, traficul Web prin nodul central Internet din NSF a depasit
traficul de posta electronica, dupa ce în martie îl depasise
pe cel Gopher, ajungând astfel în topul serviciilor. In
1995 se estimau 12 mii de servere, în 1997 - 800 de mii, iar în
iunie 1999, OCLC estima 2.2 milioane de servere accesibile public dintr-un
total de 3.6 milioane de servere Web. Acestea punând la dispozitia
publicului peste 300 milioane de pagini Web individuale.
Desi mai rapid decât a fost vreodata si mai mare cu fiecare luna
ce trece, Internet-ul este înca lent si oarecum necorespunzator.
Sloganul Internetului, "click and watch", devine adesea "click
and wait". Limitarile de viteza nu sunt singurele probleme ale
Internetu-lui, chiar si HTML, limbajul atât de popular al Web-ului,
se dovedeste învechit - pe cât este de usor de învatat,
datorita sintaxei simple si compacte, pe atât este de rigid si
limitat la formatarea documentelor. Nici numeroasele îmbunatatiri
aduse, ca limbajele scriptuale, tabelele sau cadrele (frames), nu par
sa-l fi salvat pentru mult timp. Câteva noi aparitii îsi
fac loc pe uriasa scena a Web-ului: XML (Extensible Markup Language),
CSS (Cascading Style Sheets) si DHTML (Dynamic HTML). Fiecare încearca
sa rezolve un set diferit de probleme ale clasicului HTML: XML sa ajute
la organizarea si regasirea datelor, CSS sa dezvolte prezentarea si
mostenirea paginilor Web, iar DHTML sa prezinte dinamic paginile Web.
Este înca greu de spus daca vreunul dintre aceste noi standarde
se va impune, dar este de dorit ca el sa ne scape macar de unele mesaje
neplacute, precum "404 URL not found".
INTERNETUL ASTÃZI
In 1992, CERN (Laboratorul European pentru Fizica Particulelor) si
Tim Berners-Lee au facut o demonstratie a unui concept numit World Wide
Web (WWW), urmata un an mai tarziu de lansarea unui client WWW denumit
Mosaic. Impreuna, aceste doua evenimente au permis Internetului sa treaca
de la un instrument pur textual folosit de oameni de stiinta si studenti
la un instrument grafic folosit astazi de milioane de oameni.
In aprilie 1995, NFSNet a fost inchisa si inlocuita cu o magistrala
comerciala, competitiva. Acest lucru a redus restrictiile asupra conectarii
unui calculator gazda la Internet si a deschis Internetul unui tip de
utilizator complet nou – utilizatorul comercial.
Protocolul Punct-la-Punct (Point-to-Point Ptotocol - PPP) a fost creat
in 1994 si devenea un lucru obisnuit in 1995. PPP permitera folosirea
protocolului TCP/IP prin liniile telefonice, ceea ce a facilitat accesul
la Internet al utilizatorilor de acasa. Aceasta a coincis in mod fericit
cu o crestere exploziva a numarului de furnizori de servicii Internet
(Internet service providers - ISPs) pregatiti sa conecteze utilizatorii
de acasa sau de la birou, iar perioada de avant a utilizarii Internetului
de acasa a inceput.
Internetul crestea (si inca mai creste!) cu alarmanta rata de 100% pe
an.
Astazi, o scurta incursiune in WWW ne permite sa observam consecintele
evolutiei Internetului. Internetul nu mai este folosit exclusiv pentru
cercetare si comunicatii universitare sau militare. Astazi putem face
cumparaturi si ne putem administra conturile bancare online. Putem cauta
retetele culinare preferate sau putem citi carti prin Web. Utilizarile
de astazi ale Internetului sunt nelimitate.
PROTOCOALE PENTRU
POSTA ELECTRONICA PRIN INTERNET
Posta electronica reprezinta de departe cea mai frecventa utilizare
a Internetului la ora actuala. Fie ca este vorba de un mesaj catre sef,
catre agentul dumneavoastra de asigurari, catre consilierul bancar,
sau catre rudele si prietenii de departe, nu exista nici o indoiala
ca e-mail-ul a schimbat modul in care comunicam.
Posta electronicã
Comunicarea intre persoane este un aspect al vietii de zi cu zi. Trebuie
sa comunicam cu membrii familiei, cu prietenii si cu colegii. Fara indoiala,
una dintre cele mai importante tehnologii care au aparut in epoca informatiei
este posta electronica, sau, mai familiar, e-mail-ul. Mesaje e-mail
calatoresc in toata lumea in timp ce scriu aceste randuri, aducand comunicari
de afaceri sau personale pe desktop-urile a milioane de utilizatori.
Istoria e-mail-ului
Internetul a fost dezvoltat pentru a imbunatatii comunicarea dintre
oamenii de stiinta si tehnicienii guvernamentali care erau insarcinati
cu crearea sa. Cu toate ca e-mail-ul nu a fost primul mod in care acestia
au comunicat, se poate demonstra ca el a reprezentat scopul final. Desigur,
de atunci Internetul a devenit mult mai mult decat un mecanism de transport
al mesajelor e-mail. Totusi, e-mail-ul inca reprezinta o parte importanta
din cantitatea imensa de date transferate.
Primele sisteme pentru e-mail nu insemnau mult mai mult decat programe
destinate sa copieze un mesaj in cutia poastala a unui utilizator. In
acele timpuri, era vorba de utilizatorii unei singure masini. Un utilizator
al unui calculator multiutilizator putea trimite un mesaj catre alt
utilizator de pe acelasi calculator si atât. Aceasta functionalitate
a fost oferita maselor prin dezvoltarea de produse precum cc:Mail si
alte alte sisteme e-mail brevetare. La putin timp dupa aceea, a fost
introdusa o componenta numita gateway, care permitea utilizatorilor
unui server e-mail sa trimita si sa primeasca mesaje catre si de la
alte servere. Gateway-urile au fost construite pentru a permite comunicarea
intre sisteme diferite. Utilizatorii de cc:Mail puteau folosi gateway-ul
pentru a trimite mesaje catre utilizatorii de Microsoft Mail din alte
organizatii. Dar aceste gateway-uri trimiteau si primeau inca mesaje
in formate particulare. Lumea avea nevoie de un standard.
Standardele si grupurile care le stabilesc
De fapt, sunt doua standarde pentru posta electronica. X.400, dezvoltat
de International Telecommunication Union-Telecommunications Standards
Sector (ITU-TSS) si International Organization for Standardization (ISO),
si Simple Mail Transfer Protocol (SMTP), dezvoltat in cadrul eforturilor
initiale de cercetare si dezvoltare a Internetului si stabilit ca standard
de catre Internet Engineering Task Force (IETF).
X.400
Definit initial de ITU in 1984 si actualizat in 1988, X.400 este un
protocol complex si robust pentru mesageria electronica. Dar, din cauza
complexitatii sale si a lipsei suportului din partea furnizorilor, el
nu s-a bucurat de aceeasi popularitate si adoptare pe scara larga de
care s-a bucurat SMTP.
Mesajele X.400 pot contine informatii si fisiere atasate foarte bine
structurate. Ele transporta atribute care specifica modul de livrare
si adauga valoare mesajului. Exemple de atribute sunt: caracterul privat
si nivelul de importanta, prioritatea, data expirarii, confirmarea livrarii
si a primirii, data pana la care se asteapta raspuns.
Ca si structura mesajului, adresa X.400 este oarecum complexa. Tabelul
urmator prezinta atributele uzuale care alcatuiesc o adresa X.400.
SIMPLE MAIL TRANSFER
PROTOCOL (SMTP)
Standardul Internet pentru e-mail este Protocolul de Transfer al Postei
Simple (SIMPLE MAIL TRANSFER PROTOCOL - SMTP). SMTP este protocolul
la nivel de aplicatie care asigura serviciile de mesagerie prin retele
TCP/IP. SMTP a fost definit in 1982 de Internet Engineering Task Force
(IETF) si este specificat la ora actuala in documentele RFC 821 si 822.
SMTP ruleaza la portul TCP 25.
Cu toate ca SMTP este cel mai raspandit protocol e-mail, ii lipsesc
unele dintre numeroasele facilitati din X.400. Un prim punct slab al
standardului SMTP este lipsa suportului pentru mesaje non-text.
MIME SI SMTP
EXTENSIA Multifunctionala pentru Posta prin Internet (Multipurpose
Internet Mail Extension - MIME) completeaza standardul SMTP si permite
incapsularea de mesaje multimedia (non-text) in interiorul unui mesaj
SMTP standard. MIME foloseste codarea Base64 pentru a converti fisierele
non-text in text ASCII.
MIME este un standard relativ nou si, cu toate ca este suportat de aproape
toate aplicatiile UA de la ora actuala, este posibil ca aplicatia dumneavoastra
de e-mail sa nu suporte MIME. Daca va aflati in aceasta situatie, veti
folosi probabil; una din celelalte metode de codare (BinHex sau uuencode).
BINHEX SI UUENCODE
BinHex este prescurtarea de la Binary Hexadecimal si este considerat
de unii ca fiind o versiune Macintosh pentru MIME. Uuencode este prescurtarea
de la UNIX–to-UNIX Encode, datorita aparitiei sale initiale in
sistemul de operare UNIX, cu toate ca acum este suportat de numeroase
platforme non-UNIX. Desi MIME, uuencode si BinHex difera in unele aspecte
esentiale, ele au acelasi scop principal – permit trimiterea de
mesaje non-text in interiorul mesajelor text. Metoda pe care o veti
folosi depinde de aplicatia dumneavoastra UA si de aplicatiile UA ale
destinatarilor vizati. Din fericire, cele mai multe aplicatii UA moderne
realizeaza automat codarea si decodarea in locul nostru.
PRELUAREA MESAJELOR
DE CATRE CLIENTI UTILIZAND POP SI IMAP
In zilele de inceput ale postei electronice, trebuia ca utilizatorii
sa se conecteze la serverul de e-mail si sa isi citeasca mesajele acolo.
Programele de posta functionau de obicei in mod text si le lipsea interfata
prietenoasa cu care multi utilizatori erau obisnuiti. Pentru a rezolva
aceasta problema, au fost dezvoltate unele protocoale care permiteau
livrarea mesajelor de posta electronica direct pe calculatorul destinatarului.
Aceste protocoale UA de preluare a mesajelor sunt de asemenea foarte
utile atunci cand un utilizator mobil lucreaza la mai multe calculatoare
diferite.
Post Office Protocol (POP) si Internet Message Access Protocol (IMAP)
sunt doua astfel de protocoale utilizate pe scara larga.
POST OFFICE PROTOCOL
(POP)
POP permite ca agentii UA locali sa se conecteze la un MTA si sa aduca
mesajele pe calculatorul local, unde aveti posibilitatea de a le citi
si de a raspunde la ele. POP a fost definit in 1984, apoi a fost inlocuit
cu POP2 in 1988. standardul curent este POP3.
Agentii UA POP3 se conecteaza prin TCP/IP la server (de obicei, la portul
110). Aplicatia UA trimite un nume de utilizator si o parola (stocate
intern, pentru comoditate, sau introduse de fiecare data de utilizator,
pentru o mai buna securitate). O data autentificat, agentul UA poate
trimite comenzi POP3 pentru a prelua sau a sterge mesajele.
POP3 este un protocol destinat exclusiv pentru citire. Aplicatiile UA
POP3 utilizeaza SMTP pentru a trimite mesaje catre server.
INTERNET MESSAGE
ACCESS PROTOCOL (IMAP)
POP3 este un protocol simplu si foarte bun pentru preluarea
mesajelor in aplicatia dumneavoastra UA. Totusi, simplitatea sa are
ca rezultat lipsa unor facilitati utile. De exemplu, POP3 functioneaza
numai in modul offline, ceea ce inseamna ca mesajele sunt preluate de
aplicatia UA si sunt sterse de pe server.
Protocolul IMAP extinde protocolul POP# cu facilitatile care acestuia
ii lipsesc. IMAP a fost conceput in 1986 la Universitatea Stanford.
IMAP2 a fost implementat pentru prima oara in 1987. IMAP4, specificatia
curenta, a fost acceptat ca standard Internet in 1994. IMAP4 ruleaza
la portul TCP 143.
FTP (File Transfer
Protocol)
Protocolul FTP - File Transfer Protocol serveste la conectarea a doua
masini în vederea transferului de fisiere între ele. Transferul
de fisiere se deosebeste de partajarea fisierelor. În Internet,
partajarea discurilor este asigurata de protocolul NFS - Network File
System. Un calculator client NFS poate "instala" un disc apartinând
unui server NFS.
Aceasta operatie, care creeaza la nivelul masinii client un disc virtual,
da utilizatorului iluzia ca poseda un disc suplimentar. Utilizatorii
discului virtual se servesc de acesta ca si cum ar fi un disc real.
În general, un disc poate ramâne instalat pentru perioade
lungi de timp, uneori permanent. FTP functioneaza în mod diferit,
deoarece conexiunea este temporara si serveste pentru a copia (download,
get) sau a trimite (upload, put) fisiere. Dupa terminarea transferului
(sau transferurilor), utilizatorul opreste sesiunea FTP.
Desfasurarea unei sesiuni
Sesiunea este initializata de programul FTP client, caruia i se comunica
adresa la care trebuie sa se conecteze (ftp olys.unil.ch). Dupa stabilirea
legaturii, serverul cere numele utilizatorului (username, login, login
name) si parola (password).
C:\TFMP>ftp olys.unil.ch
Connected to olys.unil.ch
220 u1900.unil.ch MultiNet FTP Server/Mon 12-06-96 3:5OPM-MET-DST
User (olys.unil.ch:(none) ): jduDont
331 User name (jdupont) ok. Password, please.
Password: xxxxxxx
230 User JDUPONT logged in at Mon 12-Jun-96 3:51PM-MET-DST
ftp> bin
200 Type I ok.
ftp> get plan.txt
200 Port 4.173 at Host 130.223.91.51 accepted.
150 IMAGE retrieve of $ACABO: [JDUPONT]PLAN.TXT;1 started.
226 Transfer completed. 684 (8) bytes transferred.
684 bytes recieved in 0.00 seconds (684000.00 Kbytes/sec)
ftp> bye
221 QUIT command recieved. Goodbye.
C:\TEMP>
Exemplu de sesiune FTP
Dupa identificarea utilizatorului, acesta dispune de un set de comenzi
care îi permit sa exploreze sistemul de fisiere ale serverului
si sa copieze fisierele dorite.
În tabel sunt prezentate cele mai importante comenzi FTP. Daca
utilizatorul cunoaste amplasarea fisierelor pe care doreste sa le copieze,
este suficient sa intre în directorul respectiv folosind comanda
cd (change directory). Daca amplasarea fisierelor cautate este necunoscuta,
cautarea se desfasoara uneori "la întâmplare"
sau trebuie mai întâi copiata lista fisierelor din serverul
respectiv.
Dupa localizarea fisierului, utilizatorul trece în mod binar (bin)
si da comanda de copiere(get plan. txt).
Dupa ce fisierul a fost copiat, utilizatorul poate întrerupe conexiunea
FTP prin comanda quit (sau bye), sau poate initia alte transferuri.
AnonymousFTP
Numeroase servere FTP accepta conexiuni anonime (anonymous FTP). Nimeni
nu poate calcula numarul de fisiere disponibile în aceste noduri
(probabil mai multe sute de giga-octeti). Unele servere, foarte specializate,
grupeaza fisiere legate de un subiect anume, un domeniu de activitate
sau un sistem de operare, altele sunt generale, cu fisiere care se refera
la un spectru larg de subiecte. Aceste noduri sunt publice, deoarece
conectarea se face cu numele de utilizator anonymous. Serverul cere
parola (password). La început, se obisnuia utilizarea parolei
universale guest, dar astazi, conventia este de a se utiliza adresa
de mesagerie.
În principiu, daca nu este supraîncarcat, nodul autorizeaza
conexiunea imediat. În caz de suprasarcina, serverul raspunde
cu un mesaj indicând situatia în care se gaseste si invita
utilizatorul sa încerce o conexiune ulterioara.
Principalele servere anonymous FTP sunt situate în S.U.A. Pentru
a evita supraîncarcarea liniilor transatlantice si a oferi timpi
de raspuns acceptabili, fisierele din principalele noduri sunt copiate
pe servere europene sau asiatice. Aceste servere se numesc servere oglinda
(mirrors), deoarece reflecta nodurile originale.
Serverele oglinda sunt aduse la zi în mod automat, în fiecare
noapte. Numeroase întreprinderi informatice (Microsoft, IBM, Novell
etc.) utilizeaza si acest mijloc pentru a pune la dispozitia clientilor
informatii, corectii (patch-uri) sau versiuni la zi (updates) ale programelor
lor.
Archie
Archie este un sistem la care putem accede printr-un emulator de terminal
(Telnet) sau cu ajutorul unui client Archie. El recenzeaza fisierele
stocate pe diferite situri anonymus FTP si permite efectuarea de cautari
pentru localizarea unui fisier (aproximativ 1000 de situri si 2 milioane
de fisiere).
Pentru a cauta într-o arhiva, trebuie mai întâi realizata
conexiunea prin Telnet la serverul Archie, cu numele de utilizator archie.
Apoi, trebuie lansata comanda prog nume_de_fisier. Dupa un timp de cautare,
care poate fi lung, sistemul trimite o lista de fisiere.
Pentru moment, serverele Archie fac referinta numai la fisiere stocate
în servere anonime FTP realizate sub Unix. De asemenea, este posibil
ca doua servere Archie care fac referinta la servere anonime diferite
sa nu raspunda la fel la cereri identice, deoarece nu recenzeaza toate
fisierele de pe aceleasi servere FTP.
Formatele si compresia fisierelor
Pentru a reduce spatiul ocupat pe servere FTP si a limita cantitatea
de informatie transportata pe Internet, majoritatea fisierelor sunt
stocate sub forma comprimata.
Exista numeroase formate de compresie. În teorie, din extensia
numelui unui fisier se poate deduce tipul de compresie.
Unele fisiere sunt disponibile în format auto-decompactabil. Acestea
au terminatia .exe sau .com si când sunt executate, se decompacteaza
generând unul sau mai multe fisiere. Este o solutie usor de utilizat,
dar care depinde de platforma (DOS, MAC, UNIX) si poate transporta virusi
care contamineaza calculatorul cu ocazia decompactarii.
În majoritatea nodurilor FTP anonime se pot gasi programe gratuite
de compactare/decompactare pentru platformele uzuale (PC, Mac, Unix).
Un fisier decompactat poate fi utilizat numai de catre o aplicatie care
îi recunoaste formatul.
Clienti FTP în mod grafic
Programele client FTP poseda din ce în ce mai des interfete grafice.
Exista mai multe programe client FTP comerciale incluse în pachetul
TCP/IP, care functioneaza sub Windows. Asemenea programe se pot, de
asemenea, procura în mod shareware prin Internet.
Salzenberg si Spafford definesc Usenet ca "world wide distributed
discussion system", adica un sistem mondial de dialog distribuit.
Usenet este constituit de un ansamblu de cercuri newsgroups tematice,
adera cercuri de discutii organizate în jurul unor teme conform
unei structuri ierarhice.
Usenet permite schimbul de idei sau de puncte de vedere, fara bariere
ierarhice, geografice, de timp sau concurenta, etc. Usenet genereaza
un nou tip de relatii umane datorita faptului ca persoanele comunica
doar pentru ca sunt interesate de acelasi subiect la un moment dat.
Se pare ca ar exista azi circa 18000 cercuri de discutii (numarul lor
creste continuu), pe teme foarte diferite (cinema, cercetare stiintifica,
informatica, cultura, probleme de societate si sex).
Orice utilizator care are acces la cercurile de discutii începe
prin a-i consulta articolele. Acestea se aseamana cu mesajele electronice
si pot contine text si imagini (sau orice tip de fisier informatic)
cu conditia ca acestea sa fie codificate. Utilizatorul poate publica
un nou articol în cercul din care face parte. Daca cercul are
o difuziune mondiala, articolul va deveni vizibil în toate nodurile
Usenet (dupa un timp de propagare).
Oricine poate raspunde la un articol, fie prin trimiterea unui mesaj
electronic autorului (reply, raspuns personal), fie prin trimiterea
unui articol public în cercul de discutii (follow-up).
Unele grupuri sunt coordonate. În acest caz, orice articol trebuie
mai întâi trimis coordonatorului, care îl aproba si
eventual îl difuzeaza. Aceste grupuri functioneaza în general
cu un trafic redus, dar de calitate superioara. Se spune despre ele
ca prezinta cel mai bun raport informatie/zgomot.
Functionare
Usenet se bazeaza pe o arhitectura client-server care utilizeaza protocolul
de comunicatie NNTP - Network News Transport Protocol. Un nod care doreste
sa primeasca news-urile trebuie sa se conecteze la un nod deja existent.
Nodurile principale formeaza magistrala Usenet (Usenet backbone). Numarul
nodurilor care primesc news este estimat la circa 200.000. Un utilizator
care doreste sa consulte news-urile trebuie sa fie conectat la un furnizor
de acces care ofera un server de news si sa dispuna de un program client
news, în mod text sau în mod grafic.
Usenet vehiculeaza si informatii facturabile. Firma ClariNet, de exemplu,
propune un abonament (ieftin) pentru mesajele agentilor de presa transmise
prin Usenet.
Crearea de noi cercuri de interes (newsgroups) este ordonata de un sistem
de propuneri si discutii supuse aprobarii prin vot electronic.
Proiectul de creare a unui nou grup este descris în cererile de
discutii (RFDRequest For Discussion). În RFD trebuie prezentate
motivatiile creatorului viitorului grup, pozitionarea sa fata de grupurile
existente si subiectele pe care intentioneaza sa le discute. Pot fi
propuse mai multe grupuri. Apoi se voteaza, în urma unui apel
la vot (CFV - Call For Vote) publicat în news. Utilizatorii voteaza
folosind mesageria electronica. Pentru a fi creat, un grup trebuie sa
primeasca cel putin cu 100 de voturi DA mai mult decât voturi
NU si cel pu6n 2/3 de voturi DA Acesta este un exemplu de functionare
democratica pe Internet. Nu exista o autoritate centrala pentru a decide
crearea unui nou cerc de interes, utilizatorii însisi detecteaza
necesitatea sa sau a unei structuri noi. Discutia are loc prin retea
pâna la obtinerea unei concluzii consensuale asupra numelui si
tematicii noului cerc de interes si a grupului (grupurilor) care trebuie
create cu aceasta ocazie. Votul comunitar confirma (sau infirma) apoi
aceasta concluzie.
Bibliografie:
http://www.linux.ro/
Retele de calculatoare – editura Teora
TCP/IP - editura Teora
PC-ul
-> config.
TriviaBot
