Origini:

     Unul din primele elemente, fundamentale de altfel, ale WWW (World Wide Web) este HTML (HyperText Markup Language), standard ce descrie formatul primar in care documentele sunt distribuite si vazute pe Web. Multe din trasaturile lui, cum ar fi independenta fata de platforma, structurarea formatarii si legaturile hipertext, fac din el un foarte bun format pentru documentele Internet si Web. Primele specificatii de baza ale Web-ului au fost HTML, HTTP si URL.

     Menire si semnificatii:

     HTML a fost dezvoltat initial de Tim Berners-Lee la CERN in 1989. HTML este un limbaj bazat pe SGML (Standard Generalized Markup Language), o asa-numita aplicatie a acestuia. SGML este un standard international (ISO-8879) aprobat în 1986. HTML a fost initial vazut ca o posibilitate pentru fizicienii care utilizeaza computere diferite sa schimbe intre ei informatie prin mijlocirea Internetului. Erau prin urmare necesare cateva conditii esentiale: independenta de platforma, posibilitati hipertext si structurarea documentelor. Independenta de platforma semnifica faptul ca un document poate fi afisat in mod asemanator (sau aproape identic) de computere diferite (deci cu font, grafica si culori aidoma), lucru vital pentru o audienta numeroasa si extrem de variata. Hipertext se traduce prin faptul ca orice cuvant, fraza, imagine sau element al documentului vazut de un utilizator (client) poate face referinta la un alt document sau chiar la paragrafe din interiorul aceluiasi document, ceea ce usureaza mult navigarea intre partile componente ale unui document sau intre multiple documente. Structurarea riguroasa a documentelor permite convertirea acestora dintr-un format in altul precum si interogarea unor baze de date ingloband aceste documente.

     Inceputurile:

     Nascut în urma cu aproximativ 30 de ani, intr-o tentativa de a rezolva unele probleme ivite la transportul documentelor intre diferite computere, limbajul hipertext a evoluat incet. In primii ani de evolutie HTML a demarat lent in principal pentru ca ii lipseau posibilitatile de a reda publicatii electronice profesionale; limbajul permitea oarece control asupra fonturilor dar nu permitea inserarea graficii. In 1993, NCSA a imbogatit limbajul pentru a permite inserarea graficii si a construit primul navigator grafic: Mosaic. Au urmat apoi contributii ad hoc ale diverselor firme care au adus tot felul de adaugiri limbajului HTML astfel incat, in 1994, limbajul parea scapat de sub control. Urmarea a fost ca la prima conferinta WWW de la Geneva (Elvetia) s-a constituit un grup de specialisti (HTML Working Group) a carui prima misiune a fost formalizarea HTML, lucru care s-a concretizat in HTML 2.0. Importanta actiunii acestui grup consta in faptul ca, odata standardizat, limbajul a putut fi apoi extins intr-un mod mai controlat la alte nivele.

     Standardizarea:

     Standardul oficial HTML este dat de World Wide Web Consortium (W3C), care este afiliat la Internet Engineering Task Force (IETF). W3C a enuntat cateva versiuni ale specificatiei HTML, printre care si HTML 2.0, HTML 3.0, HTML 3.2, HTML 4.0 si, cel mai recent, HTML 4.01. In acelasi timp, autorii de browsere cum ar fi Netscape si Microsoft, au dezvoltat adesea propriile "extensii" HTML in afara procesului standard si le-au incorporat in browserele lor. In unele cazuri (cum ar fi tagul Netscape), aceste extensii au devenit standarde de facto adoptate de autorii de browsere. Cand navigatorul incarca un document HTML, el "citeste" documentul în cautarea tag-urilor HTML, formateaza textul si imaginea si le afiseaza pe ecran. Este motivul pentru care acelasi document HTML apare usor diferit cand este privit utilizand navigatoare diferite. Stadiile prin care trece un standard elaborat de W3C sunt:
1. Orice standard isi incepe aventura ca W3C Note.
2. De aici este preluat de catre un grup particular de lucru (Working Group) si este discutat pana cand se ajunge la un consens.
3. In acest moment este publicat ca propunere (Working Draft) si in acest stadiu oricine poate face comentarii.
4. In momentul în care se obtine o sustinere si un consens suficient de larg, directorul W3C decide daca specificatia este gata sa devina propunere oficiala de recomandare (Proposed Recommendation).
5. Urmeaza o perioada de 6 saptamîni în care toti membrii W3C au sansa sa voteze aceasta propunere de recomandare; votul nu este obligatoriu, putandu-se vota în 4 moduri diferite:
-da;
-da, sub rezerva unor imbunatatiri;
-nu, pana cînd anumite sarcini nu sunt indeplinite;
-nu, specificatia trebuie abandonata.
6. Charta W3C stipuleaza necesitatea obtinerii consensului complet, astfel ca fiecare vot trebuie sa fie un da fara rezerve.
7. Daca toti pasii anteriori au fost indepliniti, specificatia trebuie aprobata in final de Director si se publica sub forma unui standard (W3C Recommendation).

     De ce HTML:

     Dar de ce a fost preferat HTML pentru publicatii pe Web, cînd pentru realizarea publicatiilor electronice exista multe alte tehnologii? Primul motiv este simplitatea. Al doilea este ca permite formatarea textului ASCII cu tag-uri în format ASCII. Rezulta de aici o compresie buna, suport pentru legaturi hipertext si usurinta in a scrie navigatoare pentru vizualizarea documentelor.

     Varianta 2.0:

     HTML 2.0, elaborat in Iunie 1994, este standardul pe care ar trebui sa-l suporte toate browserele curente - inclusiv cele in mod text. HTML 2.0 reflecta conceptia originala a HTML ca un limbaj de marcare independent de obiectele existente, focalizandu-se pe asezarea lor in pagina, in loc de a specfica exact cum ar trebui sa arate acestea. Daca doriti sa fiti siguri ca toti vizitatorii vor vedea paginile asa cum trebuie, folositi tagurile HTML 2.0.

     Varianta 3.0:

     Specificatia HTML 3.0, enuntata in 1995, a incercat sa dezvolte HTML 2.0 prin adaugarea unor facilitati precum tabelele si un mai mare control asupra textului din jurul imaginilor. Desi unele din noutatile HTML 3.0 erau deja folosite de autorii de browsere, multe nu erau inca oficializate. In unele cazuri, taguri asemanatoare implementate de autorii de browsere au devenit mai raspandite decat tagurile "oficiale". Specificatia HTML 3.0 a expirat repede, deci nu mai este un standard oficial in prezent.

     Varianta 3.2:

     In Mai 1996, W3C a scos pe piata specificatia HTML 3.2, care era proiectata sa reflecte si sa standardizeze practicile acceptate la scara larga. Deci HTML 3.2 include tagurile HTML 3.0 care erau adoptate de autorii de browsere precum Netscape si Microsoft plus noi extensii HTML.

     Revolutia HTML 4.0, HTML 4.01:

     In acest moment, HTML 4.0 este larg utilizat si au fost deja publicate specificatiile HTML 4.01. Limbajul HTML da proiectantilor de pagini web posibilitatea:
·sa publice documente cu headere, texte, tabele, liste, fotografii, etc...
·sa regaseasca on-line informatii prin intermediul hiperlink-urilor accesate printr-un simplu click de mouse
·sa proiecteze formulare pentru realizarea tranzactiilor cu servere aflate la distanta, pentru cautari de informatie sau pentru activitati specifice comertului
·sa includa foi de calcul tabelar, clipuri video, sunete si alte aplicatii direct în documente.
     Elementul esential diferit adus de versiunea 4.0 si mai ales 4.01 fata de versiunea 3.2 este posibilitatea separarii structurii unui document de prezentarea lui prin introducerea „stilurilor de documente“ (style sheet). Utilizînd limbajul HTML pentru structurarea unui document si style sheet-urile pentru a stiliza prezentarea acestuia, proiectantii pot obtine mult mai usor independenta de periferic/ computer/ platforma hard-soft, lucru care a facut HTML-ul atat de popular. Un document cu o structura complexa poate fi prezentat in diferite moduri pe medii diferite, permitand documentului insusi sa se adapteze mai usor noilor tehnologii (cum ar fi, de exemplu, browserele capabile sa vorbeasca, cititoarele braille, etc...).
      In plus, separarea continutului de partea de prezentare permite modificarea infatisarii chiar a unui intreg site doar prin modificarea unui style-sheet (a unui document care descrie stilul). Experienta a demonstrat ca o astfel de abordare poate reduce dramatic costurile de deservire a unui spectru larg de platforme si probleme, facilitînd si o intretinere ulterioara si modificari mult mai usoare.